PENSIA PENTRU LIMITA DE VARSTA

Precizari privind pensia de limita de varsta aplicabile incepand cu luna ianuarie 2024, art. 46 alin(1) si (2) din Legea nr. 360/2023

-Model declaratie art. 46 din Legea360/2023

-Model adeverinta angajator art. 46 din Legea 360/2023 

Pensia pentru limita de varsta se cuvine persoanelor care indeplinesc, cumulativ, la data pensionarii, conditiile privind varsta standard de pensionare si stagiul minim de cotizare sau in specialitate, dupa caz.

Varsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru barbati si 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei varste se realizeaza prin cresterea varstelor standard de pensionare, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 5. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Atingerea acestui stagiu se realizeaza prin cresterea stagiului minim de cotizare, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 5. Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Atingerea acestui stagiu se realizeaza prin cresterea stagiului complet de cotizare, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 5.

In cazul cadrelor militare in activitate, soldatilor si gradatilor voluntari, politistilor si functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale, varsta standard de pensionare este de 60 de ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Atingerea acestei varste se realizeaza prin cresterea varstelor standard de pensionare, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 6. In cazul cadrelor militare in activitate, soldatilor si gradatilor voluntari, politistilor si functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale, stagiul minim de cotizare in specialitate este de 20 de ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Atingerea acestui stagiu se realizeaza prin cresterea stagiului minim de cotizare in specialitate, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 6. In cazul cadrelor militare in activitate, soldatilor si gradatilor voluntari, politistilor si functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale, stagiul complet de cotizare este de 30 de ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Atingerea acestui stagiu se realizeaza prin cresterea stagiului complet de cotizare, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 6.

CARE SUNT POSIBILITATILE DE REDUCERE A VARSTEI STANDARD DE PENSIONARE 

Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limita de varsta, cu reducerea varstelor standard de pensionare, dupa cum urmeaza:
a) conform tabelului nr. 1, in situatia persoanelor care au realizat stagii de cotizare in conditii deosebite de munca;
b) conform tabelului nr. 2, in situatia persoanelor care au realizat stagii de cotizare in conditii speciale de munca;
c) cu cate 6 luni, pentru fiecare an de privare de libertate, de deportare in strainatate, dupa data de 23 august 1944, si/sau de prizonierat, in situatia persoanelor carora le-au fost stabilite drepturi privind vechimea in munca, in conditiile prevazute la art. 1 alin. (1) lit. a)—c) si la alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat.
Cadrele militare in activitate, soldatii si gradatii voluntari, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale beneficiaza de reducerile prevazute la punctele a) si b), daca au realizat stagiul minim de cotizare in specialitate prevazut in anexa nr. 6.
Mai multe detalii cu privire la pensia de limita de varsta puteti afla din Capitolul IV Sectiunea 1 - Pensia pentru limita de varsta din Legea nr. 263/2010.
Anexele 1-4 din Legea 263/2010.

ACTE NECESARE PENTRU DEPUNEREA DOSARULUI DE PENSIE DE LIMITA DE VARSTA


- cerere pentru inscrierea la pensie (anexa nr. 6);
- carnetul de munca (original si copie);
- carnetul de munca pentru membrii CAP (original si copie);
- carnetul de asigurari sociale pentru agricultori (original si copie);
- alte acte prevazute de lege privind vechimea in munca sau vechimea in serviciu realizata;
- actele de stare civila ale solicitantului: BI/CI, certificat de nastere si de casatorie (original si copie);
- livretul militar (original si copie);
- diploma de absolvire a invatamantului universitar (original si copie) si adeverinta din care sa rezulte durata normala, perioada studiilor si faptul ca acestea au fost urmate la zi;
- dovada echivalarii de catre statul roman a cursurilor desfasurate in cadrul unor institutii de invatamant universitar din strainatate;
- adeverinta privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de munca (original);
- adeverinta privind conditiile de munca deosebite, speciale si/sau alte conditii (original);
- procura speciala, pentru mandatar (original si copie);
- acte pentru dovedirea calitatii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, si/sau al Legii recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din Decembrie 1989, precum si fata de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit in urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificarile si completarile ulterioare;
- dovada incetarii calitatii de asigurat in cazul inscrierii la pensie anticipata sau pensie anticipata partiala, pentru persoanele care, la data solicitarii, nu mai au calitatea de asigurat (original);
- adeverinta care sa ateste perioadele de activitate realizate dupa data de 1 ianuarie 2011 (original);
- alte acte intocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.

-declartie privind prelucrarea datelor personale (Declaratie)